Psihanaliza este buna si pentru tine

Rezultat al cercetarilor lui Sigmund Freud (1856-1939), psihanaliza este o tehnica al carei obiectiv e acela de a descoperi, in profunzimile inconstientului nostru, sursa suferintelor psihice si de a ne ajuta sa le facem fata.

Psihanaliza nu poate fi disociata de numele lui Freud - el este cel care foloseste pentru prima oara termenul, in 1896 - si mai ales de descoperirea inconstientului, aceasta instanta secreta, care scapa controlului nostru. Orice demers analitic urmareste sa faca vizibil un adevar pe care constiinta noastra cauta sa il evite cu orice pret, fiindca este prea deranjant - contravine moralei, bunului simt, idealurilor noastre, imaginii pe care vrem sa o prezentam despre noi. Aparitia psihanalizei este in acelasi timp inseparabila de descoperirea rolului conflictual pe care il are sexualitatea infantila, a complexului Oedip.

De-a lungul secolului al XIX-lea, precursorii lui Freud, medici, neurologi si sexologi, au intuit ca sexualitatea are o anumita influenta in "bolile nervoase", in nevroze, dar nu aveau idee in ce masura aceasta este determinanta in viata psihica a oricarui individ. Dar, mai ales, ei ignorau cu totul existenta sexualitatii la copil, care era considerat a fi pur si inocent.

Oedip si sexualitatea

Cum teoria nu a evoluat - tot Oedip se afla in centrul sexualitatii adulte si provoaca imbolnavirea - tehnica analitica a ramas si ea neschimbata, in principiu. Pacientul este invitat sa vorbeasca despre tot ceea ce ii trece prin cap si sa asocieze ideile fara sa le trieze ori sa le cenzureze. Explicatia - sensul simptomelor noastre, al dilemelor noastre - este disimulata in inconstient, adica in vise, in lapsusuri, in actele ratate, in gesturile pe care le facem, fara sa le dam atentie.

Prin urmare, secretul consta in a invata sa le decriptam. A face o psihanaliza inseamna asadar, in primul rand, a vorbi. Dar, spre deosebire de ceea ce cred unii, analiza nu este stiinta discursului elegant, a anecdotelor si a magulirii micutului si orgoliosului nostru eu. Fiindca atunci cand asociem gandurile, fara a le controla, ne dam seama ca ne ascundem, umili, in spatele cuvintelor.

Pacientul e ajutat sa "se asculte" singur

Psihanalistul nu ne ofera nici explicatii, nici sfaturi. El nu dialogheaza. Intervine numai pentru a ne ajuta sa ne putem "auzi" mai bine, insistand asupra cutarui sau cutarui cuvant pe care l-am pronuntat si a carui importanta nu am sesizat-o. Tacerea lui este uneori frustranta, dar daca ar discuta mai mult cu noi, ne-ar obstructiona accesul la esential. Privati de reperele noastre obisnuite, renuntam cu mai mare usurinta la mecanismele noastre de aparare, opunem mai putina rezistenta contactului cu continuturile inconstiente.

"Cura analitica" (aceasta este expresia consacrata) are loc, de regula, pe divan. Pozitia alungita favorizeaza relaxarea, adormirea vigilentei obisnuite. Cura poate insa sa se desfasoare si in fotoliu, fata in fata. De altfel, lucrul acesta este necesar atunci cand pacientul este prea angoasat: privirea terapeutului ii ofera in acest caz un sprijin pretios.